Piramida intre spectrul Luminii si numarul Prim
Presupunând că piramida ar fi “Piatra filozofală” a Lumii şi ca în jurul ei ne-am putea realiza construcţiile mentale, că analiza concepţiei pitagoreene asupra problemei raportului limitat-nelimitat a dus la concluzia că “numerele pare exprimă infinitul, iar cele impare finitul”1, şi considerând că Dumnezeu a zis: “Să fie lumină”2, desăvârşindu-şi apoi opera în lumină, găsirea Matricei Integratoare Universale şi a Matricei Integratoare Simetrice se situează la intersecţia filosofiei cu ştiinţa deschizând calea nu numai speculaţiei ştiinţifice ci şi cercetării. Realizarea Matricei Integratoare Universale Cele şapte culori rezultate din descompunerea luminii, duc la realizarea unei linii formate din şapte piramide. O piramidă pentru fiecare culoare şi care văzută de sus arată ca un pătrat împărţit în patru triunghiuri. Presupunem că: finitul este reprezentat şi construit prin exprimarea numerelor impare şi că numerele prime, care fac parte din mulţimea numerelor impare reprezintă viaţa, respectiv suportul matematic al genezei umane. Numerotăm în sensul acelor ceasornicului, triunghiurile din cele şapte piramide, începând de fiecare data cu triunghiul din stânga ( Fig. 1).
Figura 1
Vom obţine prima linie a MIU , cu o numerotare de la 1 la 28 şi vom marca cu triunghiuri negre numerele prime.
Vom observa că această linie corespunde ciclului lunar de 28 de zile, ziua a 13-a (număr prim) situată pe piramida verde, fiind ziua în care se presupune că ovulul fecundat se prinde de membrana uterină. Seria de analogii poate continua ţinând cont atât de culori cât şi de numerele prime. O sarcina durează 280 de zile, adică 10 cicluri lunare a 28 de zile. Astfel, adăugând încă 9 linii primei, vom obţine un total de 10 linii. Vom marca numerele prime cu triunghiuri negre până la numărul 280, ultimul număr prim fiind 277. Studiind atent matricea obţinută astfel, vom observa că: – avem de a face cu două MIU a câte 5 linii şi 7 coloane fiecare, delimitarea făcându-se în urma observaţiei că terminalele cifrelor din prima matrice se repetă în a doua (ex: 1, 9, 7, 5, 3) – următoarele MIU se repetă la infinit în acelaşi mod dar având proprietăţi diferite de primele două matrici.

Figura 2
Matricea Integratoare Universală MIU
Obţinerea Matricei Integratoare Simetrice Prin suprapunerea Matricilor Integratoare Universale se obţine Matricea Integratoare Simetrică, (Figura 3) prima MIS obţinându-se după suprapunerea primelor cinci MIU, cifra de încheiere fiind 641. Matricea MIS, prin păstrarea în simetrie doar a cifrelor terminale ale numerelor prime, vine să lanseze ipoteza posibilităţii demonstrării că “tot” ce se întâmplă în Universul Tridimensionalunitemporal (U3T) are baza 10 (terminalele simetrice însumate fac 10).
In ordinea U3T, numerele prime reprezintă fenomenul matematic vertical ce subliniază “căderea în formă”, în condensare, în materie, a fiinţei din transcedental (Figura 4). MIS nu se mai regăsesc (cel puţin după studiile efectuate până în prezent) la alte tipuri de matrici construite în acelaşi mod. Primele două matrici (Figura 2), suport ale numerelor 1 – 280 corespund timpului de devenire a fiinţei umane. Cele 10 linii a câte 7 piramide a 28 de numere, corespund celor 10 luni de sarcină a câte 4 săptămâni ori 7 zile fiecare. Proprietăţile acestor două matrici de început sunt speciale extrăgându-le din totalul celorlalte. Seria de ipoteze ce se poate lansa aici este mare, dintre ele enumerând doar câteva: 1. O matrice (1 – 140) corespunde unui segment de fibrilină de ADN al cărui lungime corespunde unei secvenţe de circa 140 de nucleotide, răsucindu-se în jurul lor4 . 2. Problematica: – Ce reprezintă numerele prime din matrice în raport cu ADN-ul? – Cum evoluează embrionul uman în primele 2 x 140 zile? – Ce reprezintă numerele 5 şi 7, din piramida orange L1, pe poziţiile lor, ţinând cont că, la infinit, nu mai apar alte numere prime? Să indice cele 5 linii şi 7
Figura 3. Matricea Integratoare Simetrică
coloane ale matricei, sau modificările cromozomiale ce pot “deforma” sau ucide embrionul uman? – În ce zile de viaţă ale embrionului se diversifică elementele chimice şi în ce ordine numerică?
Figura 4
3. Piramida orange L1 (cu excepţia numerelor prime 5 şi 7) împreună cu simetrica ei, piramida indigo L5, nu mai primesc până la infinit numere prime. De ce? Să fie aceste două zone, atunci când facem corespondenţa între numerele conţinute în matrici şi zile, două zone letale? Apoi urmează seria de ipoteze, de “după naştere “, naştere ce se produce pe violet, în a cincea linie din a doua matrice (VL5) şi a 280 – a zi de sarcină. Se poate găsi în funcţie de data naşterii culoarea care corespunde unui individ în orice zi a existenţei sale, el putând fi tratat cu aceasta culoare şi nu numai atât…. De aici intervine partea practică avută în vedere de acest studiu şi care pentru început necesită construirea unui laborator sub formă de piramidă. Posibilităţile practice sunt foarte mari, seria ipotezelor de asemenea. Începutul cercetării pentru “această zonă” este făcut. El trebuie înţeles şi consolidat.
BIBLIOGRAFIE: 1 Ion Batlan – DIALECTICA ŞI ANTIDIALECTICA LA PRIMII FILOSOFI GRECI, Editura ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987, pg 3839 2 VECHIUL TESTAMENT, Genesa, Lumina,3 3 Mihaela Muraru-Mândrea – Revista STRING, Bucureşti, 1995, pg.1921 4 Mihai Isvoreanu – GENETICA UMANA, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, pg.31.